Politică de confidențialitate

INFORMARE PRIVIND CONFIDENTIALITATEA DATELOR

Regulamentul european general privind protectia datelor (GDPR) aparut in Jurnalul Oficial al UE in mai 2016, intrat in vigoare se aplica si in Romania (ca in toate statele membre) cu incepere din data de 25 mai 2018.
„Prezentul regulament se aplica de la 25 mai 2018. Prezentul regulament este obligatoriu in toate elementele sale si se aplica direct in toate statele membre”, este subliniat in actul normativ. Spre deosebire de directivele europene (care trebuie transpuse prin legi sau ordonante pentru a produce efecte la nivel national), regulamentele europene se aplica direct tuturor statelor membre UE, fara sa fie necesara vreo formalitate a autoritatilor autohtone. In plus, nu vor exista nici un fel de norme pentru punerea in aplicare a regulamentului, asa cum se intampla uneori in Romania in cazul legilor sau ordonantelor.
Intrarea in vigoare a GDPR coincide cu abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

În cazul în care solicitati informații suplimentare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de
către noi, vă rugăm să ne contactați la adresa office@reparatiiturbosuflante.ro

DATELE PERSONALE PE CARE LE COLECTAM
Exista posibilitatea sa colectam date cu caracter personal la fiecare intalnire sau interactiune cu potentialii nostri beneficiari, precum si in cadrul activitatii noastre. Aceste informatii personale pot include: datele dumneavoastra de identificare, datele dumneavoastra de contact, participarea la un program de formare, in calitate de beneficiar sau la un program de fidelitate, informatii legate de achizitionarea unuia sau mai multe produse ori servicii oferite de noi, preferinte privind publicitatea si comunicarile si alte tipuri de informatii pe care alegeti sa ni le furnizati sau pe care le putem obtine despre dumneavoastra.

Website/portal web: Prin intermediul formularului de inscriere, colectam informatii personale si date de contact: nume, prenume, email, numar telefon. Hellenrom Turboservice prelucreaza datele cu caracter personal in scop contractual si legal, iar in cazul in care ti-ai dat un acord in acest sens la trimiterea formularului, este posibil sa va informam, in functie de preferintele exprimate si acordul dumneavoastra sa va invitam la evenimente prin e-mail, publicitate online, retele de socializare, telefon, mesaje text (inclusiv SMS si MMS), notificari automate, alerte in aplicatie, posta, centrul nostru de asistenta pentru clienti si alte mijloace.
Pe langa informatiile pe care le colectam de la dumneavoastra in mod direct, putem deduce informatii in functie de informatiile pe care ni le furnizati sau in functie de alte informatii pe care le primim.


UTILIZAREA DATELOR PERSONALE COLECTATE DESPRE DVS.
Folosim informatiile dumneavoastra personale in scopuri diferite, inclusiv pentru a oferi si a personaliza serviciile pe care le solicitati si le asteptati din partea Hellenrom Turboservice, pentru a va oferi nivelul asteptat de formare si a efectua actiuni directe de marketing si promotii, asa cum este prezentat mai jos in detaliu:
Administrarea serviciului: Folosim informatiile dumneavoastra personale pentru a administra programele la care participati, inclusiv cele ale contului dumneavoastra.
Marketing si comunicare: Este posibil sa folosim informatiile dumneavoastra personale pentru a va face cunoscute anumite informari, evenimente sau oferte speciale. Putem transmite aceste comunicari prin e-mail, prin posta, prin publicitate online, retele de socializare, telefon, mesaje text (inclusiv SMS si MMS) sau notificari.
Imbunatatirea serviciilor: Putem folosi informatiile dumneavoastra personale pentru a imbunatati serviciile oferite si pentru a ne asigura ca site-ul nostru, www.reparatiiturbosuflante.ro reprezinta interes pentru dvs.

INFORMATIILE PERSONALE PE CARE LE TRANSFERAM
Nu transferam informatiile colectate spre terte parti.

INFORMATII PERSONALE DESPRE MINORI
Nu colectam in mod constient informatii personale despre persoanele sub 18 ani. In calitate de parinte sau tutore, va rugam sa nu permiteti copiilor sa transmita date personale fara permisiunea dvs.


LINKURI CATRE SITE-URILE WEB SI SERVICIILE TERTILOR
Site-ul nostru si aplicatiile mobile pot contine linkuri catre site-uri terte. Retineti faptul ca nu ne asumam responsabilitatea pentru colectarea, utilizarea, pastrarea, partajarea sau dezvaluirea datelor sau informatiilor de catre astfel de terte parti. In cazul in care folositi sau furnizati informatii pe site-urile tertilor, se aplica termenii si politica de confidentialitate a site-urilor respective. Va recomandam sa cititi politica de confidentialitate ale site-urilor pe care le vizitati inainte de a trimite date personale.

PROTEJAREA DATELOR PERSONALE
Hellenrom Turboservice va lua toate masurile rezonabile pentru:
– a proteja informatiile personale de accesul neautorizat, de dezvaluire sau de distrugere
– a pastra informatiile personale precise si actualizate dupa caz.
Pentru protectia vietii dumneavoastra private, va recomandam sa nu ne transmiteti numerele cardurilor de credit sau orice alte informatii personale confidentiale prin e-mail.
Nu va vom contacta prin mesaje mobile/text sau prin e-mailuri pentru a va solicita informatii confidentiale sau detalii privind cardul de credit.

TRANSFERURI INTERNATIONALE DE INFORMATII PERSONALE
Nu transferam datele dumneavoastra personale in afara tarii sau a Uniunii Europene.


MODIFICAREA SI ACCESAREA DATELOR DVS. PERSONALE
Conform legislatiei in vigoare, beneficiati de dreptul de acces, de interventie asupra datelor, dreptul de opozitie, dreptul de stergere a datelor, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale automate si dreptul de a va adresa justitiei. Ne puteti solicita sa va informam cu privire la datele personale pe care le pastram despre dumneavoastra, iar in cazurile necesare ne puteti solicita sa actualizam, corectam si/sau stergem datele dumneavoastra personale pe care le pastram in baza noastra de date activa. Vom face toate actualizarile si modificarile necesare in timpul specificat de legea aplicabila si, in cazul permis de lege, putem solicita o taxa adecvata pentru a acoperi costurile de a raspunde la solicitare. Va rugam sa transmiteti respectivele cereri prin adresa de email. Pentru a va proteja confidentialitatea, putem raspunde la astfel de solicitari la adresa de e-mail pe care ati inregistrat-o sau ne-ati furnizat-o prin alte metode.

PASTRAREA DATELOR PERSONALE
Pastram datele dumneavoastra personale pentru perioada necesara realizarii scopurilor explicate in prezenta informare, daca o perioada mai lunga de timp de pastrare nu este necesara sau permisa de legea aplicabila.
Vom distruge informatiile dumneavoastra personale cat mai curand posibil si intr-un mod in care sa nu mai poata fi recuperate sau reconstituite.
Daca informatiile personale sunt imprimate pe suport de hartie, acestea vor fi distruse intr-un mod sigur, prin tocarea sau arderea documentelor pe suport de hartie sau in alt mod, iar daca acestea vor fi salvate pe suporturi electronice, vor fi distruse prin mijloace tehnice pentru a asigura faptul ca informatiile nu mai pot fi recuperate sau reconstituite ulterior.


COMUNICARI DE MARKETING
Daca ne-ati furnizat informatiile dumneavoastra de contact (adresa postala, numarul de fax, adresa de e-mail sau numarul de telefon) este posibil sa va informam, in functie de preferintele si acordul exprimat despre serviciile noastre sau sa va invitam la evenimente prin e-mail, publicitate online, retele de socializare, telefon, mesaje text (inclusiv SMS si MMS), sau notificari.
Daca preferati sa nu mai primiti materiale publicitare prin e-mail, puteti opta pentru dezabonare folosind functia de dezabonare din e-mailul pe care il primiti de la noi. Solicitarile de dezabonare pot dura pana la zece zile lucratoare pentru a intra in vigoare.Pentru a va dezabona de la mesajele text, ne puteti comunica prin intermediul datelor noastre de contact.

DREPTUL PERSOANEI VIZATE DE A DEPUNE O PLÂNGERE UNEI AUTORITĂȚI DE SUPRAVEGHERE
Persoanele vizate care consideră că drepturile acestora au fost încălcate vor putea să se adreseze Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal


MODIFICARI ALE INFORMARII
Exista posibilitatea sa aducem modificari acestei Informari periodic. Daca vom efectua modificari semnificative acestei Informari, vom publica un link catre Informarea revizuita pe pagina de pornire a site-ului nostru, iar daca v-ati inregistrat pentru oricare dintre cursurile noastre, va vom informa prin intermediul unui canal de comunicare cu privire la furnizarea acestora. Orice schimbare a prezentei Informari va intra in vigoare in momentul publicarii Informarii revizuite pe site.

 

COOKIES necesare sunt fisiere text care sunt folosite de site-uri pentru eficientizarea utilizarii si imbunatatirea serviciilor oferite. Aceste fisiere fac interactiunea cu acestea mai sigura si mai rapida deoarece isi pot aminti preferintele dvs. Site-ul www.reparatiiturbosuflante.ro foloseste cookies pentru a va distinge de ceilalti utilizatori si acest lucru ne ajuta sa va oferim o experienta buna atunci cand navigati pe site. Datele stocate prin fisierele cookies pe site-ul www.reparatiiturbosuflante.ro nu arata detalii personale cu ajutorul carora sa se poata stabili o identtiate individuala. Folosim cookies pentru analizarea traficului pe web-site si pentru personalizarea continutului.
Site-ul nu poate functiona la parametri normali fara utilizarea cookies. Fara acestea accesul la zonele securizate ale site-ului sau navigarea in pagina ar fi ingreunata. Prin folosirea cookies de statistici putem analiza informatii despre modul in care folositi site-ul nostru, www.reparatiiturbosuflante.ro si vom sti ce inbunatatiri putem face. Conform legii putem stoca cookies pe dispozitivul dvs, doar in cazul in care ele sunt necesare pentru navigarea pe site . Perioada de expirare a acestor fisiere de tip cookie este de maximum 2 ani. Daca nu sunteti de acord cu folosirea cookies necesare functionarii normale a site-ului, va trebui sa abandonati navigarea pe site-ul www.reparatiiturbosuflante.ro. Pentru diferite alte tipuri de cookies este necesar acordul dumneavoastra.
Va puteti retrage consimtamantul privind fisierele de tip cookie in orice moment. In acest scop, puteţi sa blocaţi sau sa eliminaţi fişierele cookies, fie prin intermediul setarilor browserului dumneavoastra Web, prin utilizarea unor software-uri puse la dispoziţie de terti sau urmand instrucţiunile specifice pentru categoriile de cookies din secţiunile urmatoare. In orice situaţie, pot aparea probleme legate de utilizarea anumitor parti ale site-ului web daca dezactivaţi fişierele de tip cookies. Acordul dumneavoastra pentru folosirea cookies este valabil pentru domeniul : www.reparatiiturbosuflante.ro
Web site-ul nostru, www.reparatiiturbosuflante.ro poate include functii de comunicare sociala ,cum ar fi link-uri catre Facebook, Twitter, Instagram, Linkedin sau Youtube. Aceste functii pot stoca informatii si pot activa un fisier tip cookies pentru o functionare corecta. Website-ul nostru, www.reparatiiturbosuflante.ro poate utiliza link-uri catre alte site-uri pe care nu le controlam, prin urmare va solicitam sa cititi cu atentie politicile lor in privinta datelor personale si a politicilor de confidentialitate.
Daca aveti intrebari sau nelamuriri cu privire la prelucrarea si stocarea datelor dumneavoastra sau doriti modificarea / stergerea acestora va rugam sa ne contactati la adresa: office[@]reparatiiturbosuflante.ro
Putem actualiza Politica Cookies si va vom informa despre modificari prin postarea de noi variante pe site-ul www.reparatiiturbosuflante.ro la sectiunea “Politica de confidentialitate”. Va rugam sa consultati periodic aceasta sectiune pentru a fi la curent cu orice modificare.

Politica de confidențialitate
Informațiile care urmează explică modul în care sunt folosite datele cu caracter personal preluate prin intermediul site-ului www.darclee.ro. Folosind site-ul http://www.darclee.ro, accepți practicile descrise în acestă politică.

Elemente generale:

  • orice informație cu caracter personal preluată prin intermediul site-ului este protejată de accesul neautorizat, prin luarea unor măsuri sau pe baza unor practici de un nivel înalt de securitate informatică;
    • datele cu caracter personal preluate prin intermediul site-ului nu vor fi niciodată înstrăinate de scopul specific site-ului http://www.reparatiiturbosuflante.ro, așa cum reiese din termenii și condițiile de utilizare;
    • cu excepția datelor publice (ex.:comentariile), toate datele cu caracter personal au statutul de confidențial;
    • datele cu caracter personal pot fi șterse de către autorul blogului, din considerente proprii sau la cererea persoanei care a creat/generat aceste date.

Colectam urmatoarele informații:

Informațiile care sunt oferite în pagina de contact. Pentru transmiterea unui mesaj deținătorului http://www. reparatiiturbosuflante.ro va fi necesară preluarea unor informații precum: nume, adresa de e-mail, telefon și mesaj. Aceste informații sunt necesare pentru a putea stabili un punct și un scop de comunicare cu persoana care transmite mesajul.

Informațiile oferite în cadrul comentariilor. Toate datele pe care le postezi pe site sub formă de comentariu vor deveni vizibile public (dacă respectă termenii de aprobare proprii autorului). Acestea includ mesajul și, de obicei, identitatea contului folosit pentru publicarea comentariului. Atunci când se publica comentarii, responsabilitatea drepturilor de autor și evitarea expunerii eventualelor date personale cade asupra autorului comentariului.

Informațiile anonime de trafic colectate la navigarea pe site. Informații anonime sunt colectate pe acest site, prin intermediul cookie-urilor (dacă acestea sunt activate la nivelul navigatorului web) și include: ce pagini accesezi, timpul pe care îl petreci pe o pagină sau pe site, țara/regiunea, numele furnizorului de internet (ISP), adresa IP, browser-ul folosit și multe altele. Astfel de date sunt colectate pe mai toate site-urile de pe web și sunt folosite în scop statistic, dar tu ca utilizator, vei rămâne anonim pentru http://www. reparatiiturbosuflante.ro.

Scopul colectării informațiilor:

Informațiile care sunt oferite în pagina de contact sunt folosite pentru:
• îmbunătățirea conținutului site-ului prin comunicarea directă cu vizitatorii;
• furnizarea de informații (de variate tipuri și scopuri) pentru persoanele care solicită acest lucru prin e-mail.
Adresele de e-mail introduse și validate în formularul de insciere prin e-mail sunt folosite pentru:
• fidelizarea vizitatorilor;
• creșterea numărului de accesări ale articolelor publicate recent.
Informațiile anonime de trafic colectate la navigarea pe site sunt folosite pentru:
• analizarea datelor statistice de navigare, testarea și mentenanța paginilor, măsurarea popularității site-ului ș.a.;
• îmbunătățirea site-ului astfel încât acesta să fie prezentat într-o manieră compatibilă cu necesitățile utilizatorilor și dispozitivele de pe care se face accesarea.
Consimțământul vizitatorului
Navigând pe site și trimițând date personale prin metodele prezentate mai sus ești de acord cu modalitatea de transfer, stocare și procesare. Vor fi luate măsuri rezonabile de securitate pentru a asigura confidențialitatea datelor personale, în concordanță cu acestă politică.

Transmisiile de date prin internet nu sunt întotdeauna sigure. Deși vor fi luate măsuri stricte de menținere a securității și confidențialității acestora, autorul www.reparatiiturbosuflante.ro nu poate garanta că datele transmise către site sau contul de e-mail al site-ului sunt sigure; orice transmitere trebuie făcută deci în cunoștință de cauză, pe propriul risc.


Contact
Dacă ai întrebări sau neclarități privind politica de confidențialitate, acestea pot fi adresate folosind adresa de email office[@]reparatiiturbosuflante.ro